De ce au nevoie tinerii din Reșița și ce îi mai motivează? ATOR Banatul de Munte lansează un chestionar dedicat generației tinere
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

De ce au nevoie tinerii din Reșița și ce îi mai motivează? ATOR Banatul de Munte lansează un chestionar dedicat generației tinere

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte lansează în această perioadă un chestionar adresat adolescenților și tinerilor din Reșița, prin care își propune să afle direct de la aceștia care sunt preocupările, nevoile și interesele lor, cum își trăiesc viața de zi cu zi și cum percep oportunitățile pe care orașul le oferă în prezent generației tinere.

Read More
Conferințele “Tinerețe în Cuvânt”, pentru tinerii din Caraș-Severin
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

Conferințele “Tinerețe în Cuvânt”, pentru tinerii din Caraș-Severin

În perioada 22 – 29 septembrie 2026 au avut loc trei întâlniri cu tineriiîn trei licee din județul Caraș-Severin, în cadrul proiectului eparhial „Tinerețe în Cuvânt”, derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului prin intermediul Biroului de catehizare a tineretului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și cu mai multe instituții de învățământ din județ.

Read More
Participarea tinerilor din Episcopia Caransebeșului la Taberele Naționale „Tradiție și noutate”
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

Participarea tinerilor din Episcopia Caransebeșului la Taberele Naționale „Tradiție și noutate”

În perioada iulie – septembrie 2026, mai mulți tineri din Episcopia Caransebeșului au participat la Taberele Naționale „Tradiție și noutate”, un proiect de tradiție organizat la nivelul Patriarhiei Române. Aceste evenimente au oferit tinerilor oportunitatea de a cunoaște tradițiile specifice altor regiuni, de a se forma duhovnicește și de a interacționa cu participanți din întreaga țară.

Read More
ATOR Banatul de Munte lansează un program de formare a voluntarilor, în comunitățile din Caraș-Severin
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

ATOR Banatul de Munte lansează un program de formare a voluntarilor, în comunitățile din Caraș-Severin

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte anunță demararea, în perioada septembrie 2026 – august 2027, a unui program de formare a grupelor de voluntari, adresat tinerilor cu vârste între 13 și 21-22 de ani din județul Caraș-Severin. Programul se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și face parte din noua strategie educațională și misionară a asociației de tineret.

Read More
Delegația Episcopiei Caransebeșului, prezentă la ITO 2026
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

Delegația Episcopiei Caransebeșului, prezentă la ITO 2026

În perioada desfășurării Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) București 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Episcopia Caransebeșului a fost reprezentată de o delegație formată din 40 de tineri, însoțiți de părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Read More
Jurnal de vară – Starea de bine se construiește împreună
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

Jurnal de vară – Starea de bine se construiește împreună

Vacanța de vară a oferit beneficiarilor proiectului „Mens Sana 2.0” ocazia de a continua procesul de dezvoltare personală într-un context diferit, dar în deplină concordanță cu obiectivele proiectului. În luna iulie, tinerii au participat ca voluntari în taberele organizate de ATOR Banatul de Munte, unde au avut un rol activ în pregătirea și desfășurarea activităților dedicate copiilor și adolescenților.

Read More
Școala de Lideri a ATOR Banatul de Munte - context de formare și de petrecere a unei vacanțe de vară altfel
Anita-Elisabeta Radics Anita-Elisabeta Radics

Școala de Lideri a ATOR Banatul de Munte - context de formare și de petrecere a unei vacanțe de vară altfel

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR BM) a încheiat, luni, cea de-a V-a ediție a Taberei „Tânăr și Lider”, desfășurată în perioada 28 iulie - 3 august 2026 la Pensiunea „Orizont” din localitatea Brebu Nou, la poalele Munților Semenic - locul care găzduiește, pentru  doua oară la rând, unul dintre cele mai îndrăgite programe de formare ale asociației.

Read More