„Ghetuțele lui Moș Nicolae” revin pentru al IX-lea an!

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, dau startul celei de-a IX-a ediții a campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, desfășurată în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie 2026. Anul acesta, campania aduce o noutate, care, pe lângă încălțămintea oferită copiilor din familii aflate în dificultate, voluntarii își va îndeplini și câte o dorință a celor mici.

De nouă ani, în apropierea sărbătorii Sfântului Nicolae, tinerii voluntari ATOR Banatul de Munte mobilizează comunitatea din județul Caraș-Severin, și nu doar, pentru a aduce bucurie copiilor care au nevoie de sprijin.

Ediția din acest an se desfășoară sub îndemnul „Ghetuțe plus o dorință”, pornind de la grija faptului că, dincolo de nevoile materiale, fiecare copil merită să se simtă ascultat, prețuit și să aibă parte de bucuria unei dorințe împlinite de către „Moș Nicolae”.

Astfel, pe lângă perechea de ghetuțe noi și șosetele oferite fiecărui beneficiar, voluntarii vor aduna și câte o mică dorință din partea copiilor, exprimate prin scrisori adresate lui Moș Nicolae. Începând de luni, 16 noiembrie, acestea vor fi publicate, în mod anonim, pe paginile de socializare ale ATOR Banatul de Munte (Facebook și Instagram), astfel încât cei care doresc să se implice să poată alege o dorință pe care să o îndeplinească.

Fiecare scrisoare va fi însoțită de o valoare estimativă a contribuției necesare, care va acoperi costul unei perechi de ghetuțe noi, al șosetelor și al dorinței copilului. Persoanele interesate vor putea lua legătura cu voluntarul responsabil de cazul respectiv, pentru a stabili detaliile implicării.

Cum poate fi sprijinită campania?

Cei care doresc să contribuie au la dispoziție două modalități principale de implicare:

1. Dăruirea unei perechi de ghetuțe. Printr-o donație de 150 de lei, poate fi acoperit costul unei perechi de ghetuțe noi și al șosetelor pentru un copil. Sunt binevenite și donațiile de orice altă valoare, fiecare contribuție sprijinind îndeplinirea obiectivelor campaniei.

2. Împlinirea dorinței unui copil. Începând cu 16 noiembrie, cei interesați vor putea descoperi scrisorile copiilor pe paginile de socializare ale organizației și vor putea alege o dorință pe care să o transforme în realitate, în colaborare cu voluntarii campaniei.

Donațiile pot fi oferite direct voluntarilor implicați sau prin transfer bancar în contul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte:

IBAN: RO11 BTRL RONC RT06 0357 0901
Banca Transilvania; specificație: „donație pentru Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

Campania reprezintă, pe lângă ajutorul material oferit, și un exercițiu de responsabilitate și solidaritate pentru tinerii voluntari, care se implică în identificarea nevoilor, mobilizarea comunității, colectarea donațiilor, pregătirea darurilor și distribuirea acestora către beneficiari.

În organizarea ediției din acest an, ATOR Banatul de Munte beneficiază de sprijinul partenerilor educaționali: Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” și Colegiul Național „Traian Lalescu”.

Prin această campanie, aflată la cea de-a IX-a ediție, organizatorii își doresc să reamintească faptul că generozitatea, mai mult decât a fi măsurată în valoarea unui dar, se măsoară mai ales în atenția acordată celui de lângă noi, cu precădere în zilele noastre. Pentru copiii fără prea multe posibilități, o pereche nouă de ghetuțe înseamnă mai mult decât încălțăminte pentru iarnă, iar împlinirea unei dorințe îi poate transmite un mesaj simplu, dar important: că cineva s-a gândit la el.

Campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, ediția a IX-a, se desfășoară în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie 2026. Informațiile despre desfășurarea acesteia, scrisorile copiilor și modalitățile de implicare vor fi publicate pe paginile de socializare ale ATOR Banatul de Munte.

Pentru informații suplimentare:

  • Anita Radics – 0726 561 449

  • Pr. Mihai Ciucur – 0734 773 477

Next
Next

Reprezentanți ai ATOR Banatul de Munte, prezenți la Congresul Național al Tinerilor