Din experiența unei tabere, spre inițiative pentru comunitate: zile de formare și întâlnire alături de ATOR Banatul de Munte

Cum poate o idee să devină o activitate care adună copiii și tinerii unei comunități? De unde începi, cum îți construiești echipa și unde găsești sprijin pentru ceea ce îți propui? Aceste întrebări au însoțit experiența de formare a tinerilor reuniți, la finalul lunii octombrie, în Banatul de Munte. Pentru ATOR BM, perioada a adus împreună un proiect internațional, întâlnirea cu voluntari dintr-o altă parte a țării și Reuniunea membrilor asociației, toate legate de aceeași preocupare - pregătirea tinerilor pentru a construi, la rândul lor, contexte de întâlnire, învățare și implicare.

În perioada 23-31 octombrie 2026, la Brebu Nou, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a desfășurat tabăra organizată prin proiectul internațional „Voci puternice - Tinerii de la sat își construiesc viitorul”. Finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ (cod 2025-3-RO01-KA152-YOU-000385275), proiectul a reunit tineri din România, Serbia și Republica Moldova într-un context de cunoaștere, formare și învățare. Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, 24 octombrie, fiind precedată de o slujbă de Te Deum în biserica parohială din Gărâna.

Tinerii au venit pentru a se pregăti să pornească inițiative locale pentru copii și adolescenți în zonele din care provin. Din această perspectivă, tabăra a reprezentat o etapă de formare pentru ceea ce urmează acasă: adunarea unei echipe, identificarea nevoilor din comunitate, pregătirea unor activități și găsirea resurselor necesare pentru a le pune în practică.

O după-amiază de întâlnire cu tinerii din Făgăraș

În ziua deschiderii, experiența taberei s-a îmbogățit prin vizita unei delegații de 25 de tineri de la Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” din Făgăraș, județul Brașov. Aflați într-un pelerinaj în zonă, organizat pentru voluntarii asociației, aceștia și-au dorit să îi întâlnească pe tinerii de la ATOR Banatul de Munte. După-amiaza petrecută împreună a oferit un cadru de cunoaștere, schimb de experiență și împărtășire între două organizații de tineret care împărtățesc dorința de a se face de folos oamenilor prin voluntariat. A fost o întâlnire între tineri care, deși vin din comunități diferite, au în comun experiența voluntariatului și dorința de a face ceva folositor pentru ceilalți. Vizita a durat doar câteva ore, însă a adăugat începutului de tabără bucuria unei întâlniri în care au putut fi împărtășite preocupări, experiențe și moduri de implicare.

Zile de învățare, cu gândul la activitatea de acasă

Pe parcursul taberei, formarea a urmărit competențele de care un tânăr are nevoie atunci când își propune să adune oameni în jurul unei inițiative. Atelierele de leadership, comunicare și lucru în echipă au abordat asumarea responsabilității, cooperarea și coordonarea activităților. O idee are nevoie de oameni care să o susțină, de roluri clare și de capacitatea de a lua decizii împreună. În acest sens, pregătirea participanților a avut în vedere atât inițiativa personală, cât și construirea unei echipe în care fiecare să își poată găsi locul și contribuția.

O componentă importantă a fost formarea în domeniul educației nonformale. Tinerii au lucrat cu metode pe care să le poată folosi ulterior în activități pentru copii și adolescenți, învățând să privească dincolo de simpla alegere a unui joc. Pregătirea unei activități presupune să știi cui te adresezi, ce urmărești, cum îi implici pe participanți și cum adaptezi metoda la vârsta, nevoile și particularitățile grupului.

Astfel, experiența din tabără poate deveni o resursă pentru organizarea unor întâlniri de cunoaștere, ateliere educaționale sau activități de voluntariat în comunitățile participanților. Utilitatea formării se regăsește tocmai în această posibilitate de a folosi ceea ce au învățat într-un context propriu, alături de alți tineri și cu sprijinul oamenilor din comunitate.

Programul a inclus și comunicarea digitală, cu accent pe utilizarea rețelelor sociale pentru promovarea inițiativelor și comunicarea cu publicul. Pentru o echipă aflată la început, felul în care își prezintă activitatea contează: mesajul trebuie să fie clar, să ajungă la persoanele cărora li se adresează și să le ajute să înțeleagă de ce și cum se pot implica. Această parte a formării a completat pregătirea pentru organizarea activităților, aducând în atenție și modul în care ele devin cunoscute.

De la ideea unei activități, tinerii au mers mai departe către scrierea de proiecte și posibilitățile de accesare a unor granturi pentru inițiativele lor. Au fost abordate oportunități oferite prin Corpul European de Solidaritate și Erasmus+, în legătură cu dezvoltarea unor proiecte pentru tineri și comunitățile lor. Formarea a urmărit înțelegerea pașilor prin care o nevoie poate fi transformată într-o propunere de proiect, cu obiective, activități și resurse corelate.

Reuniunea ATOR BM, în mijlocul acestei experiențe

Luni, 26 octombrie, tot la Brebu Nou, a avut loc Reuniunea ATOR Banatul de Munte, în cadrul căreia s-a desfășurat Adunarea Generală a membrilor asociației. Întâlnirea a adus în atenție organizarea internă, activitatea filialelor și a responsabililor zonali, implicarea membrilor și perspectivele de formare.

Pe ordinea de zi s-au aflat și aspecte privind structura administrativă și organizarea activității de voluntariat. Un loc important l-a avut prezentarea programului „Atelierul de lideri”, inițiat de ATOR BM pentru formarea voluntarilor din județul Caraș-Severin.

În contextul taberei, Reuniunea a pus în legătură pregătirea tinerilor cu preocupările concrete ale unei organizații: continuitatea activităților, sprijinirea echipelor locale și crearea unor oportunități prin care voluntarii să își poată asuma treptat responsabilități.

Ce rămâne după întoarcerea acasă

La încheierea celor nouă zile, miza formării tinerilor participanți la tabără se mută în comunitățile din care au venit participanții. Tinerii pleacă având la îndemână metode de lucru, repere pentru organizarea unei echipe și informații despre oportunități de finanțare. Următorul pas este folosirea lor: o primă discuție cu alți tineri, identificarea unui partener local, pregătirea unei întâlniri sau conturarea unei inițiative pentru copii și adolescenți.

Aceste începuturi vor avea nevoie de exercițiu, sprijin și adaptare la realitățile fiecărei comunități. Formarea oferă un punct de pornire, iar experiența practică va aduce întrebări noi, dificultăți și ocazii de învățare. Aceste grupuri vor beneficia, de asemenea, în cele ce urmează, de mentorat din partea formatorilor care au facilitat activitățile din cadrul taberei.

Privite împreună, atât tabăra internațională, cât și întâlnirea cu voluntarii din Făgăraș și Reuniunea ATOR BM vorbesc despre rostul înalt al acestor contexte, în care tinerii se cunosc, învață unii de la alții și se pregătesc să ofere mai departe din experiența dobândită. Folosul săptămânii petrecute împreună va putea fi urmărit și în lunile următoare, în pașii prin care ideile participanților vor începe să prindă formă în propriile comunități.

Next
Next

De ce au nevoie tinerii din Reșița și ce îi mai motivează? ATOR Banatul de Munte lansează un chestionar dedicat generației tinere