„Paștele tinerilor” - o reuniune de suflet a tinerilor atoriști la Marga

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, marți, 14 aprilie, în cea de-a treia zi a Praznicului Învierii Domnului, Parohia Marga din Protopopiatul Caransebeș a găzduit un eveniment liturgic tradițional al tinerilor de la ATOR Banatul de Munte, este vorba despre „Paștele tinerilor”.

Astfel, pentru al zecelea an consecutiv, un număr mare de membri ai asociației de tineret reprezentative a Episcopiei Caransebeșului s-au reunit în comuniune liturgică și euharistică în cea de-a treia zi de Paști. În acest an, gazdele evenimentului au fost membrii comunității de la Marga, acolo unde proiectele de tineret, organizate în special sub forma taberelor în comunitate, au căpătat o consistență și consecvență deosebită în ultimii ani.

​Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți, sub protia părintelui inspector Mihai Ciucur, de la Departamentul de Tineret al eparhiei, alături de care s-au aflat: părintele paroh Marius Iovănescu, părintele Gelu Moldovan de la Oravița, părintele Alexandru Antonie de la Așezământul medical-creștin Marga și părintele Nicolae Pavel Negrei de la Măru, responsabil cu activitățile catehetice în Protopopiatul Caransebeș. Răspunsurile la strană au fost date de către tinerii atoriști, iar la vremea potrivită mulți dintre aceștia s-au împărtășit cu Sfintele Taine,

​Cuvântul de învățătură a fost ținut de către părintele Mihai Ciucur care, pornind de la textul evanghelic al zilei, i-a încredințat pe tineri că Mântuitorul Hristos este în permanență alături de noi pe drumul vieții și că suntem chemați să Îl recunoaștem pe Domnul la frângerea pâinii, adică în Sfânta Euharistie. La finalul slujbei, au transmis mesaje și cuvinte de mulțumire și felicitare: părintele paroh Marius Iovănescu, părintele Alexandru Antonie și domnișoara Anita Radics - președintele ATOR Banatul de Munte.

​Întâlnirea a continuat cu agapa frățească oferită de către comunitatea gazdă la căminul cultural din localitate, la finalul căreia membrii conducerii ATOR Banatul de Munte au oferit mai multe premii și distincții, atât pentru voluntarii care s-au evidențiat în ultimul an și membrilor filialelor asociației, cât și elevilor atoriști calificați la faza națională a Olimpiadei la disciplina Religie.

​Cu bucurie și recunoștință, tinerii și-au luat rămas bun, după ce, în prealabil, a fost anunțat programul activităților asociației pentru perioada imediat următoare.

„Paștele tinerilor” este un eveniment anual cu caracter liturgic și misionar organizat de ATOR Banatul de Munte în colaborare cu mai multe parohii de la nivelul eparhiei, în scopul întăririi misiunii cu tinerii la nivel eparhial și în semn de recompensă și încurajare pentru tinerii membri ai asociației. În acest an, la Marga, au participat peste 70 de tineri de la nivelul filialelor: Reșița, Oravița, Anina, Valea Bistrei și Caransebeș.

Next
Next

„Voci puternice” - un nou proiect pentru tineri, marca ATOR BM