Ședința de lucru a Preasfințitului Părinte Lucian cu responsabilii ATOR Banatul de Munte
Luni, 10 noiembrie, la Centrul Eparhial din Caransebeș a avut loc ședința de lucru periodică a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cu responsabilii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.
Prezenți la eveniment au fost membrii Consiliului Director al organizației reprezentative de tineret a Episcopiei Caransebeșului, responsabilii celor 6 filiale active ale asociației, precum și responsabilii Biroului de Catehizare al Eparhiei, în frunte cu părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret.
Subiectele principale de discuție au vizat, în prima parte a întâlnirii, schimbările statutare și de organizare internă ale ATOR Banatul de Munte, fiind prezentate modificările principale adoptate în urma Adunării Generale a membrilor, din 30 octombrie, noua structură și strategie de funcționare a asociației, precum și viziunea și perspectivele de dezvoltare și creștere atât la nivel central, cât și la nivelul fiecărei filiale, proiectate pentru finalul acestui an și pentru anul 2026.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, s-a discutat asupra bilanțului activităților bogate din anul în curs, atât al celor desfășurate de către voluntarii ATOR Banatul de Munte, cât și al activității itinerante pe zonă de catehizare, pe care reprezentanții Biroului de Catehizare au desfășurat-o în acest an, în mai multe parohii și instituții de învățământ de pe cuprinsul Episcopiei Caransebeșului. Printre cele mai importante activități menționate, implementate de către cele două structuri ale Departamentului de Tineret (ATOR Banatul de Munte și Biroul de Catehizare) se remarcă: proiectul misionar tematic „Maica Domnului - lumina și nădejdea celor dintru întuneric”, proiectul educațional de tabere „Împreună pentru copiii noștri”, proiectul național de cultură și spiritualitate al Patriarhiei Române, găzduit în acest an la Poiana Mărului, în perioada 4-10 august - Tabăra „Tradiție și Noutate”, conferințele „Lumină și Educație”.
În ultima parte a întâlnirii, atât Consiliul Director al ATOR Banatul de Munte, cât și responsabilii Biroului de Catehizare au prezentat ierarhului principalele direcții misionare și de activitate avute în vedere pentru finalul anului 2025, cât și mai ales pentru anul 2026. Având în vedere că anul care urmează va fi un an aniversar pentru organizația reprezentativă de tineret a eparhiei, împlinindu-se 10 ani de la înființarea sa, o mare parte a activităților și evenimentelor care vor fi organizate, în noul an, vor avea în centrul său aniversarea celor 10 ani de activitate, împărtășirea experienței și extinderea activității la un nivel mai clar de viziune și acțiune, mai responsabil și mai focusat pe nevoile tinerilor din județul Caraș-Severin, observate și învățate de-a lungul celor 10 ani de activitate neîntreruptă. În acest sens, în luna iulie 2026 se are în vedere organizarea unui eveniment care va îngloba elementele menționate anterior, la care ATOR Banatul de Munte își propune să invite tineri, colaboratori, parteneri și oameni inspiraționali din toată țara.
Ședințele periodice ale Preasfințitului Părinte Lucian cu reprezentanții ATOR Banatul de Munte au devenit un obicei important pentru buna funcționare a activității cu tinerii de pe cuprinsul eparhiei, și mai ales pentru asigurarea neîntreruptă a dialogului dintre ierarh și tineri, care reprezintă o latură esențială de acțiune și misiune nu doar în rândul tinerilor, ci și al credincioșilor de toate vârstele ai eparhiei, pe tot cuprinsul ei.