Cea de-a zecea ediție a Crăciunului Tinerilor a avut loc la Vrani!
În a treia zi a Praznicului Nașterii Domnului, sâmbătă, 27 decembrie 2025, comunitatea parohială din Vrani a devenit centrul bucuriei pentru tinerii din întreg județul Caraș-Severin. Peste câteva zeci de membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR BM) s-au reunit pentru a celebra „Crăciunul Tinerilor”, un eveniment care în acest an a purtat o încărcătură simbolică deosebită, marcând cea de-a 10-a ediție a acestei frumoase tradiții eparhiale.
Gazda acestui eveniment a fost Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Vrani, prin dragostea și deschiderea Părintelui Paroh Cosmin Adrian Sporea. Acesta a adresat tinerilor invitația de a poposi în mijlocul comunității sale, dorind să ofere credincioșilor locali ocazia de a vedea forța și frumusețea tineretului creștin ortodox activ din Eparhia Banatului de Munte, acest eveniment devenind și o continuitate frumoasă a colaborării ce s-a început la Vrani încă din vară, prin organizarea Taberei din Inima Satului, în localitate, unde tinerii de la ATOR Banatul de Munte au fost prezenți ca voluntari.
Evenimentul a debutat în mod firesc cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor de preoți care sunt strâns legați de lumea tinerilor. Alături de pr. paroh Cosmin Sporea, din sobor au făcut parte Pr. Mihai Ciucur, duhovnicul asociației, cel care de un deceniu ghidează pașii atoriștilor pe drumul credinței; Pr. Cristian Rădulescu, prieten apropiat al tinerilor, și Pr. Nicolae Chiosa, inspector de religie, a cărui prezență a subliniat legătura dintre educație și biserică. Rugăciunile preoților s-au împletit armonios cu răspunsurile date la strană de către tinerii atoriști, care alcătuiesc și corul asociației.
În finalul Sfintei Liturghii, biserica a devenit scena unui recital de colinde. Primii care au încântat credincioșii prezenți au fost copiii din parohia gazdă. Tinerii și copiii din Vrani, pregătiți cu multă dragoste, au susținut un moment artistic ce a adus bucurie pe chipurile tuturor, demonstrând că tradiția colindului este vie și bine păstrată în mediul rural bănățean. Apoi a urmat Corul ATOR Banatul de Munte. Tinerii au oferit o reprezentație plină de viață și autenticitate, interpretând colinde tradiționale într-un mod tineresc.
După aceste momente, tinerii și preoții au fost invitați la agapa frățească, pregătită cu multă generozitate de parohia din Vrani. Acest moment a fost dedicat socializării și consolidării prieteniilor legate de-a lungul anilor în cadrul asociației. Într-o atmosferă plină de voie bună, s-a desfășurat și mult așteptatul „Secret Santa”. Devenit deja o tradiție în cadrul organizației, acest schimb anonim de cadouri a adus multă veselie.
Organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, „Crăciunul Tinerilor” a parcurs un drum lung de la prima ediție, din 2016. De 9 ani, această manifestare, împreună cu „Paștele Tinerilor”, definește identitatea ATOR Banatul de Munte. Ceea ce a început ca o mică reuniune a crescut într-o mișcare de anvergură care vizitează, an de an, diferite localități din Caraș-Severin, demonstrând că tinerii nu sunt doar viitorul, ci și prezentul activ al Bisericii.