ATOR Banatul de Munte organizează ediția a V-a a Taberei „Tânăr și Lider”
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte anunță organizarea înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a Taberei „Tânăr și Lider”, care se va desfășura în perioada 28 iulie - 3 august 2026, la Pensiunea „Orizont” din localitatea Brebu Nou, la poalele Munților Semenic.
Ajunsă la a cincea ediție, tabăra „Tânăr și Lider” a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre proiectele de referință ale asociației, reunind an de an tineri din Caraș-Severin și din alte județe, dornici să se formeze, să socializeze și să descopere ce înseamnă, cu adevărat, leadershipul trăit în duh moral-creștin. De la prima ediție, organizată la Anina, și până la cea mai recentă, desfășurată în februarie 2026 tot la Brebu Nou și care a reunit tineri din trei eparhii, tabăra a rămas fidelă ideii ei fondatoare: formarea de caractere, prin educație nonformală, dialog autentic și modele demne de urmat.
Ediția din această vară va avea un profil ușor diferit față de edițiile anterioare: se va concentra pe activități specifice unei tabere de vară pentru tineri - provocări de echipă, cunoaștere și descoperire, drumeții și explorarea zonei Parcului Național Semenic-Cheile Carașului și a împrejurimilor. Pe lângă acestea, participanții vor lua parte la sesiuni de dialog pe teme de actualitate, susținute de o serie de invitați inspiraționali, dar și la momente de reflecție dedicate viitorului asociației și rolului pe care ATOR Banatul de Munte îl are în cultivarea voluntariatului în Caraș-Severin.
Sunt disponibile 30 de locuri pentru tineri, iar înscrierile se fac prin completarea formularului online, disponibil la linkul acesta. Tot acolo pot fi găsite informații complete despre tabără și datele de contact ale organizatorilor.
„Tânăr și Lider a pornit din dorința de a le arăta tinerilor din Banatul de Munte că pot fi mai mult decât cred ei înșiși. Anul acesta sărbătorim, de fapt, două lucruri deodată: cinci ediții ale acestei tabere și zece ani de ATOR Banatul de Munte, iar tot ce vom face în tabăra aceasta de la Brebu Nou va fi o mulțumire adusă tuturor celor care au crezut, alături de noi, în puterea tinerilor de a schimba o comunitate și o încredințare că vom continua să investim în tineri și să formăm noi generații”, a declarat Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte și coordonatorul taberei.
Tabăra face parte din proiectul „ATOR BM – 10 ani de cultură, educație și spiritualitate în Caraș-Severin”, cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin și organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în contextul aniversării a 10 ani de activitate neîntreruptă a asociației.